Acasă
Servicii
Tarife Înainte & După Blog Medici
Despre noi
Contact
Urmărește-ne
Model dentar alb al unui molar cu rădăcini și pulpă vizibile, lângă o oglindă dentară, pe un blat de lemn într-un cabinet luminos
Îngrijire orală

Resorbție radiculară: cauze, semne și tratament

Cuprins articol
  1. Ce este resorbția radiculară?
  2. Resorbție internă și externă: cum se deosebesc
  3. Trei tipuri care apar des în discuția cu medicul
  4. De ce apare: cauzele cunoscute
  5. Aparatul dentar și rădăcinile: cât de mare e riscul
  6. Semne și diagnostic
  7. Când intră în discuție tomografia CBCT
  8. Se poate opri? Ce depinde de tip
  9. Cât de solide sunt dovezile pentru tratament
  10. La copii, resorbția e normală
  11. Întrebări frecvente despre resorbția radiculară

Resorbția radiculară este pierderea treptată a dentinei și a cementului rădăcinii, produsă de celule ale organismului care dizolvă țesutul dur al dintelui. Pe dinții permanenți este un proces patologic și, odată început, nu se oprește singur. Se vede rar cu ochiul liber: de cele mai multe ori nu doare, iar leziunea apare întâmplător pe o radiografie.

Pe scurt: resorbția poate începe în interiorul dintelui sau pe suprafața rădăcinii. Cauzele frecvente sunt traumatismele, infecția pulpei, mișcarea ortodontică și unele proceduri de albire. Fără durere nu înseamnă fără pericol: cu cât e descoperită mai devreme, cu atât crește șansa de a păstra dintele. Diagnosticul se pune pe radiografie, iar în cazurile dificile pe CBCT.

Ce este resorbția radiculară?

Rădăcina unui dinte are în exterior un strat subțire de cement și, sub el, dentina, care înconjoară canalul cu pulpa. În mod normal, aceste țesuturi nu se dizolvă. În resorbție, celule specializate numite odontoclaste încep să le distrugă. Într-o trecere în revistă din International Endodontic Journal, 2022, Patel și colegii definesc resorbția radiculară ca pierdere de țesut dur dentar prin acțiune odontoclastică. La dinții permanenți este nedorită și patologică, iar autorii o descriu ca ireversibilă.

Textul acesta nu are un ton alarmist fără motiv. Resorbția nu e rară în cabinetele de endodonție și nu înseamnă că ai făcut ceva greșit. Cauzele sunt, în multe cazuri, evenimente din trecut: o lovitură la gură de acum ani, un tratament ortodontic, o infecție veche. Datele exacte despre cât de des apare diferă mult de la un studiu la altul și depind de metoda de diagnostic, așa că nu merită să citezi un procent „general”.

Un lucru rămâne valabil: pierderea de rădăcină nu se vede din afară. Dintele poate arăta normal ani de zile, în timp ce în interior sau sub gingie procesul avansează. De aici vine descoperirea întâmplătoare pe o radiografie făcută pentru alt motiv. E scenariul clasic.

Resorbție internă și externă: cum se deosebesc

Primul criteriu e locul unde începe procesul. Resorbția internă pornește dinspre canal și „mănâncă” peretele dentinar din interior. Resorbția externă pornește de pe suprafața rădăcinii, sub gingie sau în osul din jur. Distincția contează pentru că tratamentul diferă mult.

Clasificarea clinică propusă de Abbott și Lin în Dental Traumatology, 2022 împarte resorbția în două categorii mari. La cea internă descrie trei tipuri: de suprafață, inflamatorie și de înlocuire. La cea externă descrie opt: de suprafață, inflamatorie, de înlocuire, invazivă, prin presiune, ortodontică, fiziologică și idiopatică. Autorii pornesc de la ideea că nu există încă o clasificare universală, iar lipsa ei duce la confuzii și, uneori, la tratamente nepotrivite.

Trei tipuri care apar des în discuția cu medicul

Pentru un pacient, trei dintre aceste tipuri merită ținute minte, pentru că apar cel mai des în discuțiile cu medicul:

Resorbția inflamatorie. Apare când există o infecție sau o inflamație care întreține procesul, de exemplu în canalul unui dinte cu pulpă infectată. Dacă sursa infecției e tratată, procesul se poate opri. Un dinte cu o astfel de problemă seamănă uneori cu cel descris în articolul despre dintele mort.

Resorbția de înlocuire. Rădăcina se lipește de os (anchiloză) și este înlocuită treptat cu țesut osos. E asociată adesea cu traumatisme severe, de pildă un dinte scos din alveolă și repus la loc. Dintele nu se mai poate mișca în os, iar în timp poate rămâne scufundat față de dinții vecini.

Resorbția cervicală invazivă. Începe la gât, în zona unde coroana se întâlnește cu rădăcina, sub marginea gingiei. Uneori se vede o pată roz sau o zonă care sângerează ușor la atingere, dar în multe cazuri nu are niciun semn.

Mâini cu mănuși albastre care țin o oglindă dentară și un model de dinte cu rădăcini deasupra unei tăvi curate
Un model de dinte ajută la explicarea unde începe resorbția: în canal, la gât sau pe suprafața rădăcinii.

De ce apare: cauzele cunoscute

Resorbția radiculară are cauze multiple, iar mecanismele nu sunt pe deplin înțelese. Într-o revizuire din Science Progress, 2022, Heboyan și colaboratorii o descriu ca proces multifactorial și enumeră, ca factori etiologici cei mai importanți, traumatismul, infecția pulpară, albirea dinților și tratamentul ortodontic. Autorii propun să împărțim cauzele în două grupe, interne (endogene) și externe (exogene), ca să putem urmări mai ușor pacienții cu risc.

În practică, medicii întreabă aproape mereu aceleași lucruri. Ai avut vreo lovitură la dinți, cădere, accident sportiv? Ai purtat aparat dentar? Ai făcut albire, mai ales pe un dinte tratat de canal? Ai avut un dinte cu infecție care a fost ignorată luni sau ani? Răspunsurile orientează diagnosticul înainte să se uite cineva pe radiografie.

Traumatismele merită o mențiune separată, fiindcă pot da efecte tardive. Un dinte lovit poate arăta bine după câteva săptămâni și să dezvolte resorbție abia după luni sau ani. De aceea, după un traumatism dentar, controalele programate de medic nu sunt formalitate. Despre ce faci în primele ore, vezi articolul despre dintele spart sau ciobit.

Infecția cronică a pulpei, cu bacterii rămase în canal, întreține mai ales resorbția inflamatorie. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce medicul insistă să se trateze rapid un dinte cu pulpită sau cu necroză, acesta e unul dintre motive. O infecție lăsată să evolueze poate afecta și rădăcina. Despre procedura propriu-zisă poți citi în articolul despre dintele devitalizat, iar despre complicațiile infecției din vârful rădăcinii, în cel despre granulomul dentar.

Aparatul dentar și rădăcinile: cât de mare e riscul

Aceasta e întrebarea pe care o aud cel mai des de la părinții care aleg aparatul dentar pentru copil. Mișcarea ortodontică presează osul și rădăcina, iar la o parte dintre pacienți rădăcina se scurtează puțin. Se numește resorbție radiculară indusă ortodontic.

Datele cele mai bune vin din metaanalize. Samandara și colegii au adunat în European Journal of Orthodontics, 2019 33 de studii care au măsurat rădăcinile prin CBCT. Valoarea medie a scurtării a fost de 0,79 mm pentru toate studiile și de 0,86 mm când s-a măsurat la sfârșitul tratamentului. Autorii consideră că media nu are relevanță clinică, dar notează diferențe după tipul de dinte sau maxilar, extracțiile din plan și durata tratamentului. Avertizează și că datele sunt eterogene, iar calitatea studiilor e scăzută, deci rezultatele se interpretează cu prudență.

Ce înseamnă pentru tine? Că riscul de a pierde un dinte din cauza aparatului dentar este mic, dar nu e zero și nu se distribuie egal. Un plan ortodontic bun include o radiografie înainte de început și controale radiologice pe parcurs, mai ales la pacienții cu rădăcini scurte sau subțiri de la început. Dacă apar semne de scurtare, medicul poate face pauză sau poate schimba planul. Despre ce poate face un aparat bine condus pentru aliniere, vezi articolul despre dinții crescuți strâmb.

Semne și diagnostic

La început, aproape nimic. Heboyan și colegii notează că resorbția radiculară este, în principal, asimptomatică și că se descoperă întâmplător la examenul radiografic. Pe măsură ce avansează, pot apărea durere, schimbarea culorii dintelui (uneori o nuanță roz sau gri), mobilitate și alte semne. Dacă leziunea se deschide spre gingie și se infectează, apare și umflătura sau sângerarea locală.

Diagnosticul se pune în etape. Medicul începe cu examenul clinic: istoricul pacientului, testele de sensibilitate ale dintelui, examinarea gingiei și a mobilității. Urmează radiografia, care arată zone de pierdere a țesutului pe contur sau în interiorul rădăcinii. Radiografia 2D are însă limite: suprapune structurile și poate ascunde leziunile mici sau pe cele de pe fața vestibulară sau orală a dintelui.

Când intră în discuție tomografia CBCT

În cazurile neclare sau când leziunea pare tratabilă, intră în discuție CBCT. Patel, Foschi și Mannocci scriu, într-o clasificare tridimensională a resorbției cervicale externe, că poziționările societăților de endodonție europeană și americană recomandă luarea în considerare a CBCT pentru evaluarea resorbției dacă, după examenul clinic și radiografia convențională, leziunea pare amenabilă la tratament. Clasificarea lor ia în calcul înălțimea leziunii (de la nivelul gâtului dintelui până în treimea apicală), întinderea pe circumferință (până la 90° sau peste 270°) și apropierea de canal. Scopul e ca medicii să poată descrie o leziune la fel, indiferent de cabinet.

În cabinet văd des același tipar: pacientul vine pentru altceva, iar medicul observă pe radiografie o zonă care nu se potrivește. Prima reacție e panica, iar răspunsul meu este mereu să nu tragem concluzii dintr-o singură imagine. Cerem un examen suplimentar și abia apoi vorbim despre ce urmează.

Se poate opri? Ce depinde de tip

Țesutul pierdut nu se reface, deci obiectivul tratamentului este oprirea procesului și păstrarea dintelui cât mai mult timp. Ce metodă se alege depinde de tipul resorbției, de unde se află, cât e de extinsă și dacă dintele mai poate fi restaurat.

La resorbția inflamatorie, de obicei se tratează sursa: se curăță și se dezinfectează canalul, astfel încât inflamația care întreține procesul să dispară. La resorbția internă, tratamentul de canal înlătură țesutul pulpar care hrănește leziunea. La cea cervicală invazivă, abordarea poate fi mai complexă: Asgary și Dianat, Iranian Endodontic Journal, 2024, prezintă variante care merg de la terapia pulpei vitale sau tratamentul de canal, până la intervenții chirurgicale, cu accent pe diagnostic precoce și colaborare între specialități.

Cât de solide sunt dovezile pentru tratament

Calitatea dovezilor e un subiect sincer, pe care merită să-l știi. O revizuire sistematică din Australian Endodontic Journal, 2023, semnată de Bardini și colegii, a găsit 60 de rapoarte de caz și șase serii de cazuri din 870 de articole, fără niciun studiu randomizat. Accesul chirurgical la leziune a fost cel mai des folosit, îndepărtarea țesutului resorbtiv s-a făcut mai ales mecanic, iar pentru refacere s-au preferat cimenturile bioactive. Niciun tratament nu a avut rezultate mai bune în raport cu clasificarea Heithersay, iar autorii spun că nu pot defini o abordare optimă.

În limbaj simplu: nu există un protocol unic dovedit pentru fiecare caz. Medicii se bazează pe consensuri de experți, precum poziția Societății Europene de Endodonție din 2023, și pe experiența clinică. De aceea, un caz de resorbție merită evaluat de un medic care tratează des astfel de leziuni, iar uneori e util un consult cu un endodont.

Există și situații în care dintele nu mai poate fi păstrat: rădăcina s-a distrus prea mult, leziunea e prea adâncă sau dintele nu mai poate susține o restaurare. Atunci se discută extracția și înlocuirea. Despre cum decurge o extracție dentară, citește articolul dedicat. Nu e un final al discuției: un dinte pierdut se poate înlocui, iar medicul explică opțiunile pe care le ai.

La copii, resorbția e normală

Un detaliu care liniștește părinții: la dinții de lapte, resorbția rădăcinii este un proces fiziologic. Rădăcinile se resorb treptat, dintele devine mobil și cade ca să facă loc celui definitiv. Abbott și Lin includ chiar resorbția fiziologică în clasificarea lor, tocmai pentru că resorbția poate fi și normală, nu doar patologică.

Diferența apare când aceeași resorbție lovește un dinte permanent sau când un dinte de lapte își pierde rădăcina mult prea devreme, din cauza unei infecții sau a unui traumatism. În asemenea situații, copilul trebuie văzut de medic. Despre rolul și ciclul dinților temporari, vezi articolul despre dinții de lapte.

Prevenția completă nu există, dar câteva obiceiuri scad riscul. După un traumatism dentar, mergi la control chiar dacă dintele pare întreg. Tratează la timp pulpita și infecțiile. Înainte de aparat dentar sau de albire, spune medicului orice lovitură din trecut. Și nu amâna radiografiile de control pe care medicul le recomandă: un dinte cu resorbție în stadiu incipient e mult mai ușor de tratat decât unul la care leziunea ajunge în canal. Pentru dinții care s-au schimbat la culoare, un articol util e cel despre dinții galbeni, unde se discută și cauzele pulpare.

Întrebări frecvente despre resorbția radiculară

Ce este resorbția radiculară?

Este pierderea treptată a țesutului dur al dintelui, dentină și cement, prin acțiunea unor celule numite odontoclaste. La dinții permanenți e un proces patologic, iar odată început nu se vindecă de la sine. Poate începe în interiorul canalului sau pe suprafața exterioară a rădăcinii.

Doare resorbția radiculară?

De obicei nu, mai ales la început. De aceea e descoperită adesea întâmplător, pe o radiografie făcută din alt motiv. Durerea, schimbarea culorii dintelui sau mobilitatea apar mai târziu, când leziunea e avansată sau s-a infectat.

Se poate vindeca resorbția radiculară?

Țesutul pierdut nu se reface. Tratamentul urmărește să oprească procesul și să păstreze dintele, iar ce se poate face depinde de tipul resorbției, de poziția leziunii și de cât de întinsă e. În unele situații dintele nu mai poate fi salvat.

Aparatul dentar provoacă resorbție radiculară?

Mișcarea ortodontică se asociază cu o scurtare ușoară a rădăcinilor la o parte dintre pacienți. O metaanaliză a măsurat în medie sub 1 mm, valoare considerată fără relevanță clinică, dar cu variații după dinte, durată și extracții. Medicul ortodont monitorizează rădăcinile pe radiografii.

Resorbția rădăcinii la copii e normală?

La dinții de lapte, da: rădăcinile se resorb fiziologic ca să facă loc dintelui definitiv și dintele cade singur. La dinții permanenți, aceeași resorbție este un semn de boală și trebuie evaluată de medic.

Ce examen arată resorbția radiculară?

Radiografia dentară este primul pas. Dacă leziunea pare tratabilă, medicul poate recomanda o tomografie computerizată cu fascicul conic (CBCT), care arată în trei dimensiuni cât de mare e defectul și cât de aproape este de canal.

Surse

  • Present status and future directions: Root resorption, Patel S., Saberi N., Pimental T. și colab., International Endodontic Journal, , pe PubMed Central (NIH).
  • Tooth root resorption: A review, Heboyan A., Avetisyan A., Karobari M.I. și colab., Science Progress, , pe PubMed Central (NIH).
  • Tooth resorption, Part 2: A clinical classification, Abbott P.V., Lin S., Dental Traumatology, , pe PubMed Central (NIH).
  • Invasive Cervical Root Resorption: A Comprehensive Review on Pathogenesis, Diagnosis, and Treatment, Asgary S., Dianat O., Iranian Endodontic Journal, , pe PubMed Central (NIH).
  • Evaluation of orthodontically induced external root resorption following orthodontic treatment using cone beam computed tomography (CBCT): a systematic review and meta-analysis, Samandara A., Papageorgiou S.N., Ioannidou-Marathiotou I. și colab., European Journal of Orthodontics, , pe PubMed (NIH).
  • External cervical resorption: a three-dimensional classification, Patel S., Foschi F., Mannocci F. și colab., International Endodontic Journal, , pe PubMed (NIH).
  • Clinical management of external cervical resorption: A systematic review, Bardini G., Orrù C., Ideo F. și colab., Australian Endodontic Journal, , pe PubMed (NIH).
  • ESE position statement on root resorption, Patel S., Krastl G., Weiger R. și colab., International Endodontic Journal, , pe PubMed (NIH).
Dr. Eduard Duda, Clinica NEO Baia Mare
Dr. Eduard Duda
Medic fondator · Clinica NEO

Articol de Dr. Eduard Duda, medicul fondator al Clinicii NEO. Informațiile din text au rol educativ și nu înlocuiesc consultul: dacă ai un dinte lovit în trecut sau o radiografie care arată o zonă suspectă, ai nevoie de un examen clinic.

← Înapoi la blog