Malocluzie dentară la copii: cauze și tratament

Malocluzia dentară la copii este o nealiniere sau o relație incorectă între dinții de sus și cei de jos atunci când copilul închide gura, extrem de frecventă în copilărie: aproximativ 90% dintre copiii de vârstă școlară au un anumit grad de malocluzie, dar doar 10-15% au forme severe care chiar necesită tratament. Poate apărea din genetică, din obiceiuri orale precum suptul prelungit al degetului sau respirația pe gură, sau din pierderea prematură a dinților de lapte. Specialiștii recomandă prima evaluare la un ortodont cel târziu la vârsta de 7 ani, chiar dacă tratamentul activ cu aparat dentar începe de regulă mai târziu.

Ce este malocluzia dentară

Malocluzia înseamnă, simplu spus, că dinții de sus și cei de jos nu se potrivesc corect atunci când gura se închide. Fenomenul e mult mai răspândit decât pare: aproape 90% dintre copiii de vârstă școlară au un anumit grad de malocluzie, dar doar 10-15% dintre ei ajung să aibă o formă suficient de severă încât să ceară o intervenție ortodontică propriu-zisă. Pentru restul, o aliniere ușor imperfectă rămâne în limitele normalului și nu afectează funcția sau sănătatea dentară pe termen lung.

Clasele Angle și alte tipuri de malocluzie

Ortodonții clasifică cel mai des malocluzia după sistemul Angle, bazat pe poziția primului molar permanent superior față de cel inferior. În clasa I, relația molarilor e normală, dar pot exista probleme la restul dinților: înghesuire, spații mari sau rotații. În clasa a doua, molarul de sus stă înaintea celui de jos, iar vizual asta se traduce printr-o proeminență a dinților din față, numită supraocluzie orizontală sau overjet. Clasa a treia e situația opusă: molarul inferior stă înaintea celui superior, iar maxilarul de jos pare mai proeminent, ca un underbite.

Peste aceste trei clase se suprapun și alte descrieri clinice. Mușcătura deschisă apare atunci când dinții din față nu se ating deloc la închiderea gurii, de multe ori ca urmare a suptului prelungit al degetului. Mușcătura încrucișată înseamnă că dinții de sus ajung în spatele celor de jos, în loc să-i acopere normal. Înghesuirea dentară apare simplu din lipsă de spațiu pe arcadă pentru toți dinții permanenți care trebuie să erupă. Severitatea variază mult de la un copil la altul, de la o aliniere ușor imperfectă până la forme care deformează vizibil profilul feței.

Cauzele malocluziei la copii

Cauzele combină, de regulă, moștenirea genetică și factorii de mediu. Dacă părinții, bunicii sau frații au avut dinți nealiniați, riscul copilului crește vizibil, pentru că discrepanța dintre dimensiunea dinților și dimensiunea maxilarelor se poate transmite în familie. Nu e însă singurul motor. Pierderea prematură a dinților de lapte sau un spațiu prea mic între ei pentru dinții permanenți care urmează să erupă e o altă cauză frecvent citată: dintele de lapte funcționează, printre altele, ca un rezervator de spațiu, iar dacă dispare prea devreme, dintele vecin se poate deplasa în golul rămas. Alte cauze structurale includ forma sau dimensiunea neobișnuită a maxilarelor, traumatismele, dinții lipsă sau incluși, ori chiar o coroană sau o punte dentară care nu a fost adaptată corect.

Obiceiurile orale care duc la malocluzie

Pe lângă genetică, câteva obiceiuri din copilărie cântăresc mult. Suptul prelungit al degetului sau al suzetei e asociat constant cu mușcătura deschisă și cu alte forme de malocluzie, mai ales atunci când obiceiul continuă dincolo de o anumită vârstă. Aici sursele medicale nu cad complet de acord: unele situează pragul de risc crescut undeva după 5 ani, altele consideră suptul non-nutritiv normal până la 3-4 ani, cu risc în creștere după acest interval. Nu există, altfel spus, o cifră unică și universal valabilă, dar direcția e clară: cu cât obiceiul persistă mai mult peste vârsta preșcolară mică, cu atât crește șansa unei malocluzii.

Respirația orală cronică, provocată de obicei de vegetații adenoide mărite sau de o rinită alergică netratată, schimbă pe termen lung felul în care cresc oasele feței. Copiii care respiră predominant pe gură, nu pe nas, tind spre mușcătură deschisă în zona din față, mușcătură încrucișată în spate și, uneori, spre malocluzii de clasa a doua. Legătura e documentată, deși formulată de obicei ca o asociere clinică solidă, nu ca o lege universală fără excepții.

Semnele de alarmă pentru părinți

Câteva semne sunt ușor de observat acasă, fără nicio pregătire medicală. Copilul se plânge de durere la mestecat. Alteori vorbirea sună neclar, cu sunete scâlciate sau mormăite care nu se îmbunătățesc cu vârsta, iar respirația pe gură devine vizibilă mai ales noaptea, când copilul doarme cu gura deschisă. Pot apărea și scrâșnit din dinți, mici pocnituri la maxilar, sau dinți de lapte care cad mult prea devreme ori rămân mult peste calendarul uzual. Vizual, dinții apar înghesuiți, cu spații prea mari între ei, sau ies pur și simplu din poziția așteptată; unii copii mușcă repetat obrajii sau buzele, fără să-și dea seama. Niciunul dintre aceste semne nu înseamnă automat o problemă gravă, dar oricare dintre ele e un motiv bun să vorbești cu medicul la următorul control.

În clinica noastră am observat des părinți care nu și-au dat seama că e nevoie de o evaluare atât de devreme, cât timp copilul încă mai are dinți de lapte. Exact asta e ideea: o evaluare la 7 ani nu înseamnă aparat dentar, înseamnă doar o imagine clară a felului în care cresc maxilarele copilului, cât timp încă mai avem loc de manevră. - Dr. Eduard Duda, medic fondator la Clinica NEO

La ce vârstă e prima evaluare ortodontică

American Association of Orthodontists recomandă ca fiecare copil să treacă printr-o primă evaluare la un ortodont cel târziu la vârsta de 7 ani. Motivul ține de biologie, nu de o convenție arbitrară: la 7 ani copilul are deja un amestec de dinți de lapte și dinți permanenți, numit dentiție mixtă, iar acest amestec îi permite ortodontului să recunoască din timp o problemă de ocluzie sau de creștere a maxilarelor, când încă se poate ghida ușor.

E important însă să nu confundăm evaluarea timpurie cu tratamentul activ. O evaluare la 7 ani nu înseamnă aparat dentar la 7 ani. În sistemul britanic NHS, de exemplu, tratamentul activ cu bracket-uri fixe începe de regulă abia după ce au erupt toți dinții definitivi, undeva pe la 12-13 ani. Mulți copii merg la evaluare chiar mai devreme de 7 ani, pentru ca eventualele probleme să fie depistate cât mai timpuriu, dar nu există o vârstă fixă și obligatorie: decizia de a trimite copilul la ortodont rămâne, de regulă, la latitudinea medicului stomatolog care îl urmărește.

Tratamentul pe grupe de vârstă

Ortodonția interceptivă, numită uneori „Phase 1”, se adresează copiilor mici, aflați încă în dentiția mixtă, aproximativ între 6 și 9 ani. Durata activă e de regulă scurtă, undeva între 9 și 12 luni, iar aparatele folosite diferă mult de bracket-urile clasice: headgear, aparate funcționale, bracket-uri parțiale montate doar pe câțiva dinți, retainere speciale, aparate de expansiune a maxilarului sau simple menținătoare de spațiu. Scopul nu e un zâmbet perfect imediat, ci ghidarea favorabilă a creșterii maxilarelor, astfel încât dinții permanenți care urmează să erupă să aibă loc suficient și o direcție corectă. Pentru copiii cu dentiție mixtă timpurie, aproximativ 5-8 ani, există și o variantă mai simplă: aparatele elastodontice, din silicon, prefabricate, purtate predominant noaptea, eficiente mai ales pentru discrepanțe ușoare de clasa a doua, mușcătură încrucișată anterioară sau înghesuire incipientă, nu pentru cazurile complexe.

Tratamentul clasic, numit „Phase 2”, vine de regulă în adolescență, când aproape toți dinții permanenți au erupt. Aici intră bracket-urile fixe, purtate tipic între unu și doi ani, dar și alte opțiuni disponibile indiferent de vârstă: extracțiile dentare pentru a face loc, aparatele mobile precum retainerele sau gutierele transparente, și, în cazurile severe cu o componentă scheletală reală, chirurgia ortognatică. Nu toți copiii trec prin ambele etape; mulți ajung direct la tratamentul clasic din adolescență, fără să fi avut nevoie de o intervenție timpurie.

Riscurile dacă malocluzia nu e tratată

Lăsată netratată, o malocluzie nu rămâne doar o chestiune estetică. Dinții nealiniați sunt mult mai greu de curățat corect, iar asta crește riscul de carii și de boală parodontală, pentru că periuța și ața dentară nu mai ajung peste tot la fel de eficient. Pe termen lung, poate apărea și o uzură neobișnuită a smalțului, inclusiv la dinții vecini sau opuși, din cauza contactului incorect dintre arcade. Masticația devine mai dificilă, iar unele sunete din vorbire pot rămâne afectate dacă problema nu e corectată la timp. În cazurile mai severe, apar și dureri la nivelul articulației temporo-mandibulare, cu limitarea deschiderii gurii.

O singură sursă medicală verificată menționează și un posibil impact asupra încrederii copilului în propria înfățișare. Fiind o afirmație mai puțin susținută decât restul, o tratăm cu rezerva corespunzătoare: poate afecta încrederea copilului, dar nu e un fapt stabilit cu aceeași certitudine ca riscurile dentare de mai sus. Pentru o evaluare punctuală, programările se fac pe pagina de contact, iar echipa medicală o găsești pe pagina medicilor.

Surse

• American Association of Orthodontists, Child Orthodontics, pe AAO.
• ADA MouthHealthy, Braces, despre tipurile de aparate și opțiunile de tratament disponibile la diverse vârste, pe American Dental Association.
• Cleveland Clinic, Malocclusion: Types & Treatment, cu detalii despre clasificarea Angle, despre mușcătura deschisă și cea încrucișată, și despre riscurile netratării pe termen lung, pe Cleveland Clinic.
• NHS, Braces, despre vârsta de început a tratamentului activ, pe NHS.
• Children's Hospital of Philadelphia, Phase 1 Orthodontics, despre ortodonția interceptivă și intervalul 6-9 ani, pe CHOP.
• KidsHealth, Going to the Orthodontist, despre evaluarea timpurie explicată copiilor, pe KidsHealth (Nemours).
• Influence of Oral Habits on Pediatric Malocclusion: Etiology and Preventive Approaches, PMC11617490, despre legătura dintre obiceiurile orale din copilărie și apariția malocluziei, pe PubMed Central.

Continuă cu

OrtodonțieAța dentară ortodontică: la ce ajută Îngrijire oralăDinții de lapte: tot ce trebuie să știi Îngrijire oralăErupția dentară la bebeluși

← Înapoi la blog