Abraziune dentară: cauze, semne și tratament
De Dr. Eduard Duda · · 8 min de citit
Cuprins articol
- Ce este abraziunea dentară?
- Cum arată uzura din periaj față de cea din scrâșnit
- Ce freacă dintele: cauzele abraziunii
- Cum recunoști abraziunea, de la adâncitură la sensibilitate
- Cum se tratează abraziunea dentară
- Ce schimbi în periaj ca să nu se agraveze
- Se poate reface ce s-a uzat?
- Când merită să mergi la medic
- Întrebări frecvente
Abraziunea dentară este uzura lentă a dinților prin frecare mecanică, de cele mai multe ori dintr-un periaj prea apăsat sau făcut cu mișcări orizontale. Se vede ca o adâncitură la gâtul dintelui, lângă gingie, cu margini netede și lucioase. La început nu doare, așa că mulți o descoperă abia când dintele devine sensibil la rece sau când medicul le-o arată în oglindă. Poate fi oprită, dar smalțul și dentina pierdute nu mai cresc la loc.
Pe scurt: abraziunea apare când ceva freacă mereu aceeași zonă a dintelui: periuța cu peri duri, pasta abrazivă, scobitoarea, un obicei ca mușcatul unghiilor. Semnul tipic este o adâncitură în formă de V la colet. Se tratează întâi prin oprirea gestului care o produce, apoi, dacă e sensibilă sau adâncă, printr-o obturație. Periajul blând, cu peri moi, este cea mai bună prevenție.
Ce este abraziunea dentară?
Numele vine din latină, de la verbul care înseamnă a răzui, iar imaginea e destul de exactă. Un obiect sau o mișcare freacă de nenumărate ori aceeași zonă, iar substanța dură a dintelui se subțiază puțin câte puțin. Nu e o boală și nu e o infecție. E un proces mecanic, ca treapta de piatră pe care s-au perindat pașii timp de un secol.
Smalțul, stratul exterior al coroanei, este cel mai dur țesut din corp. Lângă gingie însă, la colet, smalțul este foarte subțire sau lipsește, iar dedesubt apare dentina, care este mai moale. Acolo uzura înaintează cel mai repede. De aceea abraziunea se vede de obicei ca o adâncitură în formă de pană sau de V, nu ca o suprafață tocită uniform.
Cum arată uzura din periaj față de cea din scrâșnit
Nu orice dinte tocit are abraziune. Uzura are trei surse principale și fiecare lasă alt semn. Abraziunea vine din frecarea cu obiecte străine, de pildă periuța și pasta. Atriția apare când dinții se freacă unii de alții, la scrâșnit și la strâns, și se vede pe marginile de mușcătură, nu la colet. Eroziunea vine din acizi, nu din frecare, și lasă suprafețe netede, cu aspect lustruit.
Diferența contează, pentru că tratamentele nu seamănă. La scrâșnit se discută despre o gutieră, iar despre asta am scris în articolul despre bruxism. Dacă vinovații sunt acizii, ai nevoie de alt plan, descris în articolul despre eroziunea dentară. La abraziune, primul pas este să schimbi gestul care freacă.
În realitate, la aceeași adâncitură de la colet lucrează adesea mai mulți factori deodată. Într-o analiză din Journal of Dental Research, Bartlett și Shah arată că leziunile în V au fost mult timp puse pe seama periajului orizontal, dar că eroziunea și atriția contribuie și ele, iar ideea de abfracție, adică fisuri provocate de presiunea mușcăturii, rămâne o ipoteză cu puține dovezi în afara laboratorului. O trecere în revistă publicată în British Dental Journal în 2019 ajunge la aceeași prudență: termenul de leziune de abfracție poate induce în eroare, iar aceste leziuni sunt mai degrabă multifactoriale.
Ce freacă dintele: cauzele abraziunii
Cel mai frecvent vinovat este periajul. O periuță cu peri duri, apăsată tare și mutată orizontal, cu mișcări scurte de du-te-vino, poate roade în timp gâtul dintelui. Contează și pasta: cele cu particule abrazive mai grosiere, inclusiv unele paste de albire, freacă mai tare decât cele obișnuite.
Urmează obiceiurile care nu au nicio legătură cu igiena. Scobitoarea băgată mereu în același spațiu, periuța interdentară împinsă cu forță, un ac sau o agrafă ținute între dinți, mușcatul unghiilor, roaderea capacului de la pix. Piercingurile din buză sau din limbă lovesc repetat dinții din față și gingia. Croșetele unei proteze mobile pot roade dintele pe care se sprijină.
Mai e un detaliu care spune multe. Uzura este adesea mai adâncă pe o singură parte a gurii, pentru că mâna dominantă apasă mai tare de partea opusă. Nu e o regulă fixă, dar dacă medicul îți arată adâncituri doar pe o parte, gestul acesta e primul suspect.
Cum recunoști abraziunea, de la adâncitură la sensibilitate
La început nu simți nimic. Prima schimbare este vizuală: o linie sau o adâncitură lucioasă la baza dintelui, în care unghia se agață ca într-o treaptă. Marginile sunt netede, iar fundul e dur, spre deosebire de o carie, care e moale și adesea mai închisă la culoare.
Când uzura ajunge la dentină, apar și simptomele. Dintele reacționează la aer rece, la apă rece, la dulce sau chiar la periaj. Durerea este scurtă, ascuțită și trece după câteva secunde, ceea ce o deosebește de durerea persistentă din pulpită. Mecanismul îl explică mai pe larg articolul despre sensibilitatea dentară.
Un alt semn este gingia retrasă, care lasă rădăcina la vedere și face dintele să pară mai lung. Cele două se întăresc reciproc: gingia se retrage din cauza periajului agresiv, iar rădăcina expusă, mai moale decât smalțul, se uzează și mai repede. Uneori se prind și resturi de mâncare în adâncitură.
Cum se tratează abraziunea dentară
Prima regulă: se oprește cauza. O obturație pusă într-o gură în care periajul rămâne la fel de apăsat se va uza și ea. Medicul începe deci cu o discuție despre cum te speli pe dinți, ce pastă folosești și ce obiceiuri ai, apoi examinează adânciturile și decide dacă mai e nevoie de altceva.
Leziunile superficiale, fără simptome, se urmăresc. Se notează sau se fotografiază la controale, iar dacă nu înaintează, nu se atinge nimic. Când dintele e sensibil, ajută pastele desensibilizante și aplicările de lac cu fluor la cabinet, despre care poți citi în articolul despre fluorizarea dinților. Iar când adâncitura este mare, rămâne sensibilă în ciuda acestor măsuri sau reține placa, medicul o poate umple cu un material adeziv, de obicei compozit sau ionomer de sticlă, care acoperă dentina și oprește durerea.
În clinica noastră le cer pacienților să-mi arate cum se spală pe dinți, nu doar să-mi povestească. Gestul care face rău se vede aproape imediat: apăsare mare, mișcări scurte de du-te-vino, mereu pe aceeași parte. O corecție de tehnică schimbă mai mult decât orice obturație, pentru că oprește exact procesul care a produs adâncitura. - Dr. Eduard Duda, medic fondator la Clinica NEO
Obturația nu vindecă cauza, ci acoperă defectul. Dacă gingia s-a retras mult și rădăcina rămâne expusă, se discută separat despre corectarea ei, de la un periaj mai blând până la grefa gingivală. Pe pagina despre grefele gingivale vezi cum decurge o asemenea intervenție.
Ce schimbi în periaj ca să nu se agraveze
Recomandarea American Dental Association este simplă: periuță cu peri moi, două minute de două ori pe zi și presiune ușoară. Aceeași sursă notează că periuța manuală și cea electrică pot fi folosite la fel de eficient. Contează forța, nu aparatul.
Ține periuța ca pe un pix, nu în pumn. Apasă atât cât să se îndoaie ușor perii, nu să se turtească. Fă mișcări scurte, dinspre gingie spre marginea dintelui sau în cerculețe mici, și lasă la o parte du-te-vino-ul orizontal. Schimbă periuța la trei-patru luni sau mai repede, dacă perii s-au desfăcut, pentru că o periuță deformată freacă neuniform.
La pastă, alege una cu abrazivitate mică și întreabă medicul înainte să folosești zilnic paste de albire sau pudre abrazive. Cine apasă din reflex poate încerca o periuță electrică cu senzor de presiune; avantajele și limitele ei sunt discutate în articolul despre periuța electrică sau manuală. Și un ultim lucru: nu freca adâncitura ca să o curețe. Curățenia nu se obține cu forță.
Se poate reface ce s-a uzat?
Nu. Smalțul nu are celule vii și nu se regenerează, iar dentina reacționează, dar nu recreează forma pierdută. Remineralizarea ajută smalțul care a pierdut minerale, însă nu umple o adâncitură formată prin frecare, iar articolul despre remineralizarea smalțului explică unde se oprește efectul ei.
Ce poți face este să oprești pierderea și, dacă e cazul, să pui un material care înlocuiește ce lipsește. Cu cât te prinzi mai devreme, cu atât rămâne mai mult țesut propriu.
Dacă nu faci nimic, adâncitura nu dispare, dar nici nu se agravează neapărat. Ritmul depinde de cât continuă frecarea. După o schimbare de periaj, leziunea poate rămâne aceeași ani la rând, în timp ce un obicei nebăgat în seamă, cum e scobitoarea sau pasta prea abrazivă, o poate adânci în continuare.
Când merită să mergi la medic
Programează-te dacă vezi o adâncitură la gâtul unui dinte, dacă un dinte a devenit sensibil fără altă explicație sau dacă gingia s-a retras vizibil într-un loc. Nu aștepta durerea, pentru că abraziunea se oprește cel mai ușor cât e încă superficială.
Mergi mai repede dacă durerea rămâne minute după stimul, apare noaptea sau dintele își schimbă culoarea, semne că problema nu mai e doar la suprafață. Medicii echipei sunt prezentați pe pagina medicilor, iar datele de programare le găsești pe pagina de contact.
La consultație, medicul examinează dinții și gingiile și te întreabă despre periaj, pastă și obiceiuri. Vino cu periuța pe care o folosești acum, nu cu una nouă: perii deformați arată destul de bine cât de tare apeși.
Întrebări frecvente despre abraziunea dentară
Abraziunea dentară dispare de la sine?
Nu. Țesutul dentar pierdut nu se reface, deci adâncitura rămâne. Dacă schimbi gestul care o produce, de obicei nu mai înaintează, iar sensibilitatea poate scădea. Ce s-a pierdut poate fi înlocuit de medic cu un material de obturație.
Care este diferența dintre abraziune și eroziune?
Abraziunea vine din frecare mecanică: periuță, pastă, scobitori, obiecte ținute între dinți. Eroziunea vine din acizi, de la băuturi acide sau reflux, care dizolvă smalțul fără nicio frecare. Prima lasă adâncituri cu margini bine conturate la colet, a doua suprafețe netede și rotunjite. Pot exista amândouă în aceeași gură, iar despre a doua găsești detalii în articolul despre eroziunea dentară.
Periajul de două ori pe zi poate uza dinții?
Nu, dacă este blând. American Dental Association recomandă periajul de două ori pe zi, câte două minute, cu o periuță cu peri moi și presiune ușoară. Problema nu este numărul de periaje, ci forța, perii duri și mișcarea orizontală, repetată ani la rând pe aceleași dinți.
Orice abraziune trebuie plombată?
Nu. Leziunile mici, care nu dor și nu înaintează, se urmăresc la controale. Se restaurează cele care sunt sensibile, adânci sau care rețin placă și resturi de mâncare.
Periuța electrică uzează dinții mai tare decât cea manuală?
Nu în sine. Contează presiunea și tehnica, nu tipul de periuță. Multe modele electrice au un senzor care avertizează când apeși prea tare, ceea ce ajută la cine are obiceiul de a freca apăsat. Comparația completă o găsești în articolul despre periuța electrică sau manuală.
Pe ce dinți apare cel mai des abraziunea?
Cel mai des pe canini și pe premolari, pentru că stau mai proeminent pe arcadă și au gingia mai subțire. Poate apărea însă pe orice dinte expus frecării, uneori doar pe o parte a gurii, cea pe care apeși mai tare la periaj.
Surse
- American Dental Association, Toothbrushes, despre periuța cu peri moi, presiunea ușoară și durata periajului, pe American Dental Association.
- Bartlett DW, Shah P., A critical review of non-carious cervical (wear) lesions and the role of abfraction, erosion, and abrasion, Journal of Dental Research 2006, o analiză a cauzelor leziunilor de la colet, pe PubMed.
- Bhundia S, Bartlett D, O'Toole S., Non-carious cervical lesions: can terminology influence our clinical assessment?, British Dental Journal 2019, despre caracterul multifactorial al acestor leziuni, pe PubMed.
Articol scris de Dr. Eduard Duda, medicul fondator al Clinicii NEO. Pentru o evaluare a adânciturilor de la colet sau a sensibilității dentare, ne găsești pe B-dul Republicii Nr. 52, Baia Mare.